Contractul de întreținere – reglementare,  aspecte teoretice și practice

 

Cuvinte cheie: Contract de întreținere, Obligațiile părților, Termeni și condiții, Definiție și scop, Părțile implicate, Obligațiile beneficiarului, Durata contractului, Studii de caz sau exemple practice.

Introducere

Subiectul tratat are în vedere contractul de întreținere, care este reglementat de Codul Civil, începând cu articolul 2.254 până la art. 2.263, și în concret, obligațiile întreținătorului cu privire la întreținut, reglementate de art. 2257, art. 2261, și art. 2262. Obligațiile întreținătorului, element constitutiv al raportului obligațional, ope legis, sunt obligații legale sau convenționale, fiind stabilite prin dispozițiile Codului Civil, ori prevăzute de părți, respectiv, prin clauzele contractuale pe care părțile, în urma declarării intenției de a contracta (adică punerea în executare a voinței interne privind intenția de a contracta, mai exact, existența și aplicarea a animus contrahendi[1]) le stabilesc în urma încheierii acestuia, precum și în urma stabilirii duratei și întinderii obligațiilor sau obligației întreținătorului. Este evident faptul că, la fel ca și multe alte prevederi ale codului civil, principalele corijări care au stat la baza reglementării este practică judiciară din România.

Codul civil instituie mai multe definiții cu privire la obligațiile întreținătorului, acordând o valență juridică similară obligației de executare a unor servicii ori lucrări cuprinse într-un un raport contractual, diferența juridică fiind caracterul autentic al contractului de întreținere, fiind încheiat în formă autentică. În concret, obligațiile debitorului contractului de întreținere, au un caracter legal deoarece sunt cuprinse între articolele amintite, modalitățile de îndeplinire acestora (obligațiilor) fiind prevăzute de Codul Civil, precum și dispozițiile care fac trimitere la instituția rentei viagere, dispozițiile de trimitere privind capitalul contractului fiind aplicabile în contractul de întreținere.

Obligațiile de întreținere sunt reglementate de diferite dispoziții din Codul Civil, amintim obligația de întreținere a părinților privind minorul precum și a majorului până la îndeplinirea studiilor superioare, de regulă. Apoi amintim obligația morală de a-și îngriji părinții la bătrânețe și de a-i ajuta în caz de nevoie, care, spre deosebire de obligația de întreținere rezultată dintr-o convenție, nu se bucură de o reglementare propriu zisă. [2]

Din punct de vedere contractual, putem avea o modalitate a unei obligații de întreținere, însă care intră sub incidența unui contract de antrepriză, mai ales când este vorba despre un bun care se deteriorează în timp din cauza utilizării acestuia și necesită intervenții de reparație sau restaurare din partea unor persoane calificate în acest scop, stabilite prin contractul respectiv.

În continuare vom vedea anumite aspecte specifice ale contractului de întreținere, și mai ales aspecte exclusive referitoare la obligația de întreținere, din prisma reglementărilor legislative în vigoare, precum și din prisma practicii instanțelor de judecată din România și străinătate.

I. Aspecte teoretice privind obligația de întreținere

Contractul de întreținere este un act juridic bilateral având valența juridică asemenea unui contract, prin care întreținătorul (debitorul obligației de a face)[3] este obligat să presteze anumite obligații față de întreținut (creditorul obligației de a face) în schimbul dobândirii de către întreținător[4], a unui capital de orice natură, determinat la momentul încheierii contractului de întreținere, fiind considerat capitalul contractului.

Astfel, conținutul contractului de întreținere este determinat de obligația de întreținere pe care o are debitorul întreținător față de creditorul întreținut.

Așa cum detaliază și reglementările Codului Civil, obiectul obligației (debitorului) constă în operațiunea de întreținere și anume procurarea de haine, îmbrăcăminte, asigurarea utilităților indispensabile vieții umane, asigurarea periodică (și frecventă, credem noi) a hranei și medicamentelor specifice bolii și vârstei, întreținerea gospodăriei prin curățirea și înfrumusețarea (în cazul în care este necesar) a acesteia, întreținerea animalelor precum și hrănirea acestora, asigurarea traiului necesar respectând situația socială anterioară, în funcție de condițiile și clauzele stabilite la momentul încheierii contractului, privind valoarea capitalului precum și de situația anterioară a creditorului obligației de întreținere.

Altfel spus, obligația întreținutul de a transfera dreptul de proprietate întreținătorului precum și de a-l garanta contra evicțiunii si a viciilor ascunse, în cazul în care contractul de întreținere încheiat este cu titlu oneros.[5]

Modalitățile de executare a obligațiilor sunt stipulate de către părți la momentul încheierii contractului[6], în temeiul principiului libertății contractuale, fiind necesar să se specifice în ce să constea executarea obligațiilor de către întreținător, debitorul contractului de întreținere.

Se anticipează determinarea caracterului intuitu personae al obligației de a face al întreținătorului deoarece această obligație este considerată a fi indivizibilă și netransmisibilă sub aspectul subrogației personale, sancțiunea nerespectării acestui caracter amintit, firește, va fi rezoluțiunea contractului care va putea fi introdusă de către debitorul obligației de întreținere în cadrul circumscripției competente de a judeca această cauză.

Cu toate că îndeplinirea obligațiilor trebuie să fie frecventă[7], obligația de întreținere se realizează în concret prin îndeplinirea sarcinilor sau obligațiilor stipulate exclusiv în contract, chiar dacă asigurarea hranei este făcută o dată pe zi la intervale de 2 sau 3 zile, considerăm noi, că o consemnare zilnică nu este necesară având în vedere faptul că prin contractul încheiat nu sunt stipulate alte modalități sau alte obligații referitoare la întreținerea creditorului obligației de întreținere, aceasta constituind o excepție de la regula consemnării zilnice a debitorului obligației de întreținere. Inter alia dacă nu există o stipulație expresă cu privire la obiectul obligației, nu îi se poate imputa răspunderea contractuală întreținătorului care nu execută obligația întocmai cum și-ar fi dorit-o întreținutul, neavând o stipulație expresă în contractul încheiat.[8]

Cu toate că legiuitorul arată o lipsă de sârguință în reglementarea obligației de întreținere și anume, de a stabili sub ce aspect juridic trebuie ca aceasta să fie îndeplinită, în urma stipulațiilor de la art. 2.263 alin. (2), constatăm că în urma încercării de salvgardare a situației juridice de către legiuitor, s-a instituit cauza de rezoluțiune specifică unui anumit comportament care face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, protejând atât creditorul cât și debitorul obligației de întreținere în cazul în care executarea obligației de întreținere, respectiv asigurarea cadrului faptic necesar îndeplinirii obligației de întreținere, este făcută cu nerespectarea principiului bona fides.

Este important de precizat faptul că obligația întreținătorului (debitorul contractului de întreținere) se distinge de obligația debirentierului (debitorul obligației rentei viagere) deoarece cele două contracte privesc modalități diferite de executare a obligației, respectiv, obligația de întreținere privește doar obligația de a face, iar contractul de rentă viageră privește doar obligația de a da[9]. De asemenea, sub aspectul urmăririi acestor creanțe, de jure și de facto vorbind, doar banii ce constituie executarea succesivă a obligației de plată în cazul rentei viagere pot fi urmăriți de către creditorii părților contractante[10]. În schimb, în cazul contractului de întreținere, creanța nu poate fi urmărită.

Astfel după cum dispune și Codul Civil la art. 2.261, în momentul când obligația de a face din cadrul obligației contractuale de întreținere se transforma într-o obligație de prestare succesivă a unei sume de bani, executare ce se întinde în timp sub aspectul modalității de executare, din cauza unor motive obiective de imposibilitate a executării obligației de întreținere, contractul de întreținere este salvgardat și totodată transformat printr-o hotărâre judecătorească, în temeiul voinței părților contractante, într-un contract de rentă viageră.

II. Diferențele dintre contractul de vânzare cumpărare și contractul de întreținere

O problemă juridică o reprezenta modalitatea de executare a obligațiilor și încadrarea acestora într-un raport contractual specific contractului de întreținere sau specific contractului de rentă viageră. Altfel spus, problema ridicată de doctrină se referă la faptul că în momentul în care se constituie un contract de întreținere care are ca și obiect al obligației darea unei anumite sume de bani, în mod succesiv, precum și efectuarea unei întrețineri propriu-zise, nu-și va putea găsi locul în sfera contractului de întreținere respectiv contractului de rentă viageră.

Acest lucru și-a găsit rezolvarea având în vedere valoarea lucrului înstrăinat, care se va putea stabili și încadrarea contractuală a obligației de întreținere cu plata unei sulte, sau a obligației de plată a unei sume de bani (de ex. contractul de vânzare cumpărare) cu rezerva obligației de întreținere[11]. Așadar, valoarea lucrului înstrăinat de către creditorul obligației de predare din cadrul raportului contractual, determină încadrarea juridică a contractului.

În sfârșit, valoarea obligațiilor întreținătorului trebuie să fie în mod echitabil cu valoarea capitalului constituit în urma încheierii contractului, precum și cu situația anterioară a creditorului obligației de întreținere.[12]

Obligația de întreținere poate să fie specifică și statelor membre ale Uniunii Europene, executată prin instituțiile publice, printr-o prismă extra-contractuală, prin asigurarea unei pensii de întreținere obligatorii în anumite cazuri specifice (obținerea pensiei de întreținere a membrilor familiei stabiliți în străinătate).[13]

Totodată, prin prisma caracterelor fundamentale ale Uniunii Europene, accesul la justiție al unui cetățean membru, în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești privind materia obligațiilor de întreținere, este facilitat prin prisma diferitelor Regulamente emise în acest scop.[14]

III. Aspecte teoretice privind contractul de întreținere

Așa cum am menționat anterior, contractul de întreținere este un contract bilateral, încheiat în formă autentică, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, între două părți numite întreținător care poartă denumirea de debitorul obligației de întreținere și întreținut care poartă denumirea de creditor al obligației de întreținere.

Atunci când contractul se încheie în favoarea unui terț (fiind considerată o donație indirectă), părțile sunt constituitorul (stipulantul) și debitorul obligației de întreținere (stipulantul), iar creditorul obligației de întreținere este terțul beneficiar[15]. În cel din urmă caz, încheierea în formă autentică fiind de asemenea necesară chiar dacă este stipulată în favoarea unui terț.[16]

Durata este stipulată de către părți însă dacă nu se prevede o anumită durată la momentul încheierii contractului, atunci întreținerea se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii [art. 2.254, alin (2)].

Totodată, obligația este considerată indivizibilă, atât din perspectiva creditorului obligației de întreținere cât și din perspectiva debitorului obligației de întreținere, daca nu rezultă contrariul din contractul încheiat. [art. 2.256 alin (2)].

Asemenea unui contract de vânzare-cumpărare, contractul de întreținere reprezintă un contract translativ de proprietate[17]. Diferența dintre aceste două contracte o face modalitatea de executare a obligației cuprinse în conținutul contractului, și anume, obligația de a face în cazul contractului de întreținere, respectiv obligația de predare a bunului și/sau primirea/predarea sumei.

Contractul de întreținere este de asemenea un contract bilateral sinalagmatic, obligațiile părților, respectiv, ale debitorului și ale creditorului, sunt reciproce și interdependente[18].

Părțile contractante trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, contractul de întreținere fiind un contract autentic încheiat în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute.

De menționat faptul că în Codul civil de la 1864 nu se prevedea o reglementare expresă a contractului de întreținere, acesta, ope legis, făcând parte din categoria actelor nenumite, aplicându-se regulile generale din materia obligațiilor. [19]

Ca regulă, încetarea contractului de închiriere îl reprezintă împlinirea termenului stipulat în contract, precum și decesul creditorului obligației de întreținere înainte de împlinirea termenului. Ca excepție, momentul încetării contractului de întreținere îl reprezintă  rezoluțiunea contractului, dar și comportamentul specific contrar bunei credințe în executarea culpabilă a obligațiilor, având ca sancțiune rezoluțiunea.[20]

IV. Răspunderea contractuală în ipoteza contractului de întreținere

Considerăm că se poate imputa, în cadrul raportului contractual, atât debitorului obligației de întreținere, cât și creditorului obligației de întreținere, nu răspunderea contractuală ci mai degrabă răspunderea delictuală, având în vedere natura obligațiilor precum și modalitatea de executare a acestora[21]. Firește, răspunderea civilă delictuală va consta într-o faptă ilicită care constă în împiedicarea efectivă, de către o parte, pe cealaltă parte, de a îndeplini obligațiile care reies din stipulațiile contractului de întreținere. A fortiori, existența faptei ilicite precum și legătura de cauzalitate dintre valoarea socială afectată de către făptuitor, trebuie să constituie un lucru irefutabil sau peremptoriu, pentru a se putea reține, în acest caz, răspunderea civilă delictuală în locul răspunderii subiective contractuale.

Desigur, nu este eliminată ipoteza răspunderii contractuale pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor, chiar prin intermediul unui pact comisoriu[22], reușind astfel să stabilească o modalitate de încetare a contractului în cazul schimbării intempestive a împrejurărilor care țin de latura subiectivă a contractului de întreținere. În cazul acesta, contractul se va desființa retroactiv, însă prestațiile executate în vederea îndeplinirii obligației de întreținere nu se vor restitui întreținătorului de către întreținut, pe motivul faptului că acest lucru se datorează folosinței bunului de care s-a bucurat întreținătorul, în baza contractului de întreținere. [23]

V. Aspecte practice cu privire la efectele contractului de întreținere

O problemă rar întâlnită în practică și prevăzută doar în doctrină, delimitarea contractului de întreținere față de cel de vânzare-cumpărare, a stat la baza unei sentințe civile a unei instanțe judecătorești din județul Iași, mai exact din Pașcani.

Prin sentința civilă numărul 506 din 20.03.2019, judecătoria a reținut în anul 2019 introducerea în cauză a unei cereri de rezoluțiune cu privire la un contract de vânzare cumpărare, cu rezerva obligației de întreținere față de pârât, încheiat în formă autentică în perioada anilor 2000, sub imperiul vechiului Cod Civil.

Starea de fapt se desfășoară sub pretextul schimbării comportamentului debitorului obligației de întreținere începând cu anul 2017, încercând să se intre în sfera de aplicabilitate a articolului 2.663 din Noul Cod Civil.

Având în vedere regula din doctrină cu privire la contraprestația debitorului obligației de întreținere, mai exact, dacă prețul estimabil în bani al obligației de întreținere este mai mic decât jumătatea valorii bunului înstrăinat, atunci acesta este considerat ca fiind un contract de întreținere cu plata unei sume de bani cu titlu de sultă.

Instanța a reținut corect această încadrare, constatând și analizând in concreto starea de fapt, stabilind sumele care au fost înaintate, fiind următoarele: 2.000.000 ROL (echivalent a 200.000 RON) pentru prețul vânzării, respectiv 8.000.000 ROL (echivalentul a 800.000 RON), pentru contractul de întreținere, schimbând astfel încadrarea juridică a contractului de vânzare cumpărare, calificând contractul în contract de întreținere.

Instanța face referire la obligația de întreținere a debitorului obligației de întreținere, obligație a cărei executare nu poate fi împiedicată pur și simplu din voința creditorului obligației de întreținere, obligația trebuind să se îndeplinească conform stipulațiilor contractuale.

În motivarea instanței, se constată necesitatea introducerii probatoriului cu privire la împiedicarea prin refuz de orice fel a obligației de întreținere, nu cu privire la interzicerea accesului debitorului obligației de întreținere în domiciliul creditorului obligației de întreținere. Soluția în cel din urmă caz, fiind transformarea obligației de întreținere într-o obligație de a da o sumă de bani, făcând trimitere la dispozițiile privind contractul de rentă viageră, în speță, plătind contravaloarea obligației de întreținere neexecutată. Soluție adoptată de mai multe instanțe din țară, ca urmare a refuzului vădit al creditorului obligației de întreținere, de a mai obține și permite întreținerea efectivă (furnizarea de haine, mâncare, produse de igienă, etc.), constituind o excepție de la regula privind căreia executarea obligației de întreținere trebuie să fie făcută în natură.

O altă sentință a unei instanțe civile din județul Constanța, respectiv Judecătoria Constanța, prevede constatarea simulării a unui act de vânzare-cumpărare, ca fiind de fapt un contract simulat în privința încheierii unui contract de întreținere viager.

Astfel, prin Sentința Civilă numărul 8790 din 26.07.2017, instanța constată caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare a unui imobil teren, pe care ulterior s-a construit o casă de către pârâți, contract de vânzare-cumpărare care s-a făcut cu rezerva obligației de întreținere viageră a reclamantei prin asigurarea utilităților indispensabil necesare vieții.

În motivare instanța a arătat că părțile au dorit deghizarea totală a contractului de întreținere în sensul plății unei sume de bani care aparent și faptic nu s-a plătit anterior încheierii sub formă autentică a acestui contract, riscul fiind preluat de către reclamantă cu privire la neplata prețului, acest lucru fiind consemnat în contractul respectiv.

Voința declarată simulată poate fi atacată prin dovedirea voinței reale, interne, ale părților, în speța fiind vorba de spre probarea voinței părților de a încheia un contract de întreținere în formă autentică. Instanța a reținut lipsa obligației de a da suma de bani în fața notarului, însă, credem noi, este posibil să se rețină și faptul că prețul stabilit pentru contractul de vânzare-cumpărare era disproporționat cu privire la costul întreținerii viagere efectuate pentru o perioadă de timp.

De reținut în special, motivarea instanței prevede faptul că obligația de întreținere nu se realizează doar sub aspectul întreținerii materiale pure și simple, ci și în crearea mediului social perfect, călduros, potrivit și sociabil privind întreținerea unei persoane vârstnice aflate într-o stare socială specială, mai exact soț văduv.[24]

VI. Aspecte practice cu privire la încetarea efectelor contractului de întreținere

Efectele contractului de întreținere constau în transmiterea dreptului de proprietate atunci când contractul este cu titlu oneros, efectiv, din patrimoniul întreținutului în patrimoniul întreținătorului.

Totodată, creditorul obligației de întreținere mai are obligația legală de a preda bunurile ce constituie capitalul și de a le conserva până la predare.[25]

Este incontestabil faptul că lipsa formei autentice a contractului de întreținere, reprezintă per se o încălcare specifică a dispozițiilor obligatorii ale Codului Civil, rezultatul firesc constând în sancțiunea contractului de întreținere ca fiind nul absolut.[26]

Întrucât contractul de locațiune are ca și efect, sub aspect practic, grevarea dreptului de proprietate cu înscrierea unei sarcini în cadrul cărții funciare, sunt necesare anumite precizări cu privire la situația în care contractul de întreținere încetează să mai producă efecte datorită caducității efective a contractului.

Cu o alternativă de soluționare a problemei în privința (caducității, aspect tratat mai jos) contractului de întreținere, reținem practica instanțelor de judecată care stabilește faptul că rezoluțiunea, intervine, de regulă, din cauza neexecutări culpabile a obligației contractuale cuprinse în cadrul contractului de întreținere, iar excepția o constituie situația în care din cauza imposibilității efective a executării obligației de întreținere (datorită conduitei imputabile părții), rațiunea ar fi ca rezoluțiunea să fie cea mai potrivită sancțiune aplicabilă încetării efectelor contractului de întreținere.[27]

Există însă o problemă legată de motivele care pot să existe și care să conducă în mod inevitabil la ineficacitatea contractului de întreținere. Astfel că, în ipoteza în care, în momentul executării contractului, intervin anumite chestiuni incidentale care să schimbe întru totul situația de fapt care este esențială de avut în vedere la momentul încheierii contractului.

În concret, vorbim despre situația de fapt efectivă de la momentul încheierii contractului, în comparație cu situația de fapt din momentul executării contractului de întreținere, și anume, schimbarea împrejurărilor de fapt generatoare de efecte juridice (în esență, părțile, care prin exercitarea animus contrahendi încheie contractul de întreținere), și anume, decesul intempestiv, anterior, al debitorului obligației de întreținere.

În esență, contractul de întreținere este un contract intuitu personae, astfel că, obligația efectivă de întreținere nu poate să fie transmisă, ulterior, pe calea procedurii succesorale, moștenitorilor. Se impune rațiunea conform căreia, obligația de întreținere, obligație personală a defunctului debitor al obligației de întreținere, nu poate să fie executată, în continuare, în temeiul aceluiași raport juridic (prin consimțirea aparentei subrogații personale de către ambele părți sau doar de către o parte), a debitorului obligației de întreținere, de către succesorii în drepturi ai defunctului.

Astfel că, sub aspectul situației inițiale sub care s-a încheiat contractul de întreținere[28], producerea efectelor acestuia sunt inerent legate de existența celor două părți contractante, astfel că, de regulă, orice modificare a situației faptice inițiale (de regulă, a părților), are ca și rezultat încetarea efectivă a efectelor contractului.

Și anume, contractul fiind lovit de caducitate, o sancțiune specifică a dreptului civil, care sancționează astfel efectele actului juridic civil asupra căruia intervin modificări independente de voința părților, substanțiale, care au ca și efect lipsirea de efecte întru totul a contractului de întreținere.

Mai mult decât atât, coroborat cu cele expuse anterior, este de importanță maximă constatarea încetării efectelor contractului având în vedere faptul că acesta a fost lovit de caducitate, deoarece, în temeiul acestui contract, supraviețuiește sarcina (transmiterii de către creditorul obligației de întreținere, a bunului imobil capital al contractului de întreținere) grevată asupra dreptului de proprietate privată înscrisă în cartea funciară.

Or, neconstatarea, pe cale judecătorească, sau, în cazurile anumite expres prevăzute de lege, a încetării efectelor contractului de întreținere, duce implicit la imposibilitatea radierii acestei sarcini, datorită necesității unui act înzestrat cu putere oficială care să constituie motivul exclusiv al modificării/radierii sarcinii instituite asupra dreptului de proprietate privată înscris în cartea funciară, sarcina instituită supraviețuind astfel, independent de voința părților și de efectele contractului de întreținere.

Deși apreciem cu desăvârșire efortul depus de către instanțele de judecată pentru a soluționa anomalia generată de nereglementarea expresă a situației când debitorul contractului de întreținere decedează anticipat, aplicarea sancțiunii rezoluțiunii efective a contractului trebuie să aibă ca și fundament o analiză in concreto asupra situației de fapt, din care să rezulte în mod vădit culpabilitatea părții din cauza căreia executarea contractului de întreținere nu mai este realizabilă.

Soluția, credem noi, pentru constatarea încetării efectelor contractului de întreținere, afectat de caducitate, s-ar regăsi prin introducerea unei acțiuni în constatarea caducității efective a contractului de întreținere.

Concluzie

Prin cele expuse anterior, considerăm contractul de întreținere ca fiind cadrul juridic perfect stabilit de către legiuitor, prin care părțile, debitorul obligației de întreținere, cât și creditorul obligației de întreținere, pot recurge, într-un cadru perfect legal, la instituirea anumitor obligații pe durata de viață a creditorului obligației de întreținere.

De menționat totuși faptul că obligația de întreținere, nu trebuie să constea doar în participarea materială propriu-zis la întreținere, ci și participarea spirituală, socială, psihologică a debitorului obligației de întreținere, prin crearea unui cadru social în acord cu curentul social actual și ținând cont de asemenea, de situația patrimonială și socială a creditorului obligației de întreținere. [29]

Chiar dacă legiuitor îl pune în prim plan pe debitorul obligației de întreținere, evidențiind obligațiile acestuia și modalitatea în care ar trebui ca acestea să fie îndeplinite, creditorul obligației de întreținere nu este scutit sau privilegiat de prevederile și dispozițiile Codului Civil, dispunând ca acesta să transmită bunul în urma încheierii contractului de întreținere, cu titlu oneros și în forma autentică supus sancțiunilor privind nulitatea absolută.

Cu titlu de exemplu, precizăm faptul că în urma interpelărilor și discuțiilor avute cu diferite persoane, acestea și-ar dori încheierea unui contract de rentă viageră, mai degrabă, decât încheierea unui contract de întreținere, din prisma faptului că își doresc să scutească deplasările inutile ale debitorului obligației de întreținere cu privire la asigurarea întreținerii materiale propriu zise. Tipic încrederii nelimitate avute în persoanele din cadrul familiei.

Să nu uităm faptul că acest contract, bilateral, poate să fie instituit și în favoarea unei persoane, constituind o formă de donație indirectă, care este de asemenea supusă formalităților dispozițiilor privind încheierea actelor anume prevăzute de lege, în formă autentică.

Autenticitatea contractului de întreținere este o prezumție relativă, deoarece aceasta poate fi combătută printr-o acțiune directă în cadrul instanței de contencios civil.

Deși există probleme de ordin practic cu privire la constatarea încetării efectelor contractului de întreținere, nu este imposibil ca acesta să fie constat pe cale judecătorească prin intermediul unei acțiuni în constatare, care să aibă ca și soluție constatarea intervenirii caducității asupra contractului de întreținere.

---

[1] Din prisma Dreptului Roman, prezența intenției de a contracta, animus contrahendi, constituia o condiție sine qva non încheierii contractului.
[2] Obligație morală a cărei sancțiuni pentru nerespectarea acesteia nu o regăsim în reglementarea internă în vigoare.
[3] A se vedea L. Pop, I-F. Popa, S.I. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 270.
[4] A se vedea Acta Universitatis George Bacovia, Juridica – Volume 8. Issue 2/2019, pag. 1 – Ion NECȘULESCU.
[5] Ibidem, pag. 2.
[6] O aplicare exclusivă din punct de vedere teoretic și practic a principiului libertas negotii contrahendi.
[7] Supra, nr. 4.
[8] Neexistând un temei, de facto sau de jure, al aplicabilității principiului pacta sunt servanda.
[9] A se vedea Liviu Stănciulescu, Contracte Speciale, Editura Hamangiu, București, anul 2012, pag. 444.
[10] Idem.
[11] Idem.
[12] Ibidem, pag. 447.
[13] A se vedea Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 Decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperare în materie de obligații de întreținere.
[14] Idem.
[15] A se vedea Gabriel Boroi, Mona-Maria Pivniceru, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Ioana Nicolae, Tudor-Vlad Rădulescu, Fișe de drept civil, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2018, pag 737.
[16] Ibidem, pag. 738.
[17] Ibidem, pag. 446.
[18] Instituții de Drept Civil, Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Editura Hamangiu București, 2012, pag. 79.
[19] A se vedea Judecătoria Pașcani, sentința civilă nr. 506 din 20.03.2019.
[20] Supra, I. Aspecte teoretice privind obligația de întreținere, para. 6.
[21] Op. Cit., Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, pag. 158.
[22] Op. Cit., Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, pag. 184.
[23] Idem.
[24] A se vedea Sentința Civilă numărul 8790 din 2017, Judecătoria Constanța.
[25] Op. cit. pag. 740.
[26] A se vedea F.A. Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod Civil Comentariu pe Articole, Ed. 1, Editura CH Beck, București, 2012, pag. 1712.
[27] A se vedea Decizia nr. 4711/R din 16 Noiembrie 2012, Secția I-a civilă, Curtea de Apel Cluj.
[28] O aplicare directă a principiului rebus sic standibus.
[29] Altfel spus, o ingerință mai degrabă spirituală care să fie în mod egal cu cea material.