Attorneys at law

Uniunea Europeană. Acord întrunit pentru noua Directivă privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii.

Recent, U.E. a realizat un pas important în consolidarea securității financiare prin propunerea de adoptare a unei noi Directive privind infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Acest acord reflectă angajamentul ferm al statelor membre de a combate eficient corupția și frauda care ar putea amenința stabilitatea financiară a U.E. precum și de a da eficiență sprijinului oferit Ukrainei prin embargo-urile impuse Rusiei. Directiva abordează o gamă variată de infracțiuni, inclusiv spălarea de bani, corupția și fraudarea fondurilor europene, stabilind standarde clare și pedepse, sancțiuni severe pentru cei implicați în astfel de activități ilicite.

Prin adoptarea acestei directive, U.E. își consolidează poziția ca actor global în lupta împotriva criminalității financiare și își arată hotărârea de a proteja interesele sale economice. Mecanismele de aplicare și cooperarea între statele membre sunt accentuate, contribuind la eficientizarea eforturilor comune împotriva infracțiunilor financiare transfrontaliere.

  • De ce este importantă această directivă?

Cadrul normativ european privind infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene revistează și consolidează măsurile de combatere a infracțiunilor financiare în cadrul U.E., având o importanță crucială din mai multe perspective.

Pe lângă securitatea financiară din cadrul Uniunii, există numeroase instituții specifice care sunt protejate de cadrul normativ european în domeniul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E. 

Aceste instituții sunt, de pildă, mecanisme economice de stimulare a economiei de piață și a competitivității, programe de finanțare cu o sumă procentuală rambursabilă sau nerambursabilă, acordarea de facilități financiare și fiscale unor agenți economici de interes pentru dezvoltarea unei părți din industria prezentă în U.E., ajutoare de stat prin intermediul fondurilor U.E. puse la dispoziție prin diferite mecanisme economice și juridice (spre exemplu, P.N.R.R.), precum și subvenționarea segmentului de piață al R&D.

Fără un traseu bine stabilit și care poate să fie urmărit, aceste fonduri financiare care pot consta în sume considerabil de mari, anumite persoane care nu urmăresc tocmai să îndeplinească obiectivul stabilit prin acordarea acestor scheme de stimulare financiară, fraudează programele accesibile, urmărind un interes propriu și folosesc în scop personal fondurile destinate unui obiectiv impus prin programul de finanțare accesat. 

Prin acest mod, banii U.E. pot să fie recuperați în situația în care, în urma acordării sumelor de bani prin intermediul programelor de finanțare, sunt deturnați în scopuri personale, neavând ca și obiectiv îndeplinirea cerințelor programului de finanțare.

Astfel sunt stabilite cu caracter general și cu un termen obligatoriu de armonizare, diferite interpretări și definiții date de către U.E., prin care se tranșează lacune legislative prezente în diferitele sisteme legislative din statele membre ale Uniunii. 

Pasul este unul foarte mare, având în vedere faptul că datorită acestei propuneri de adoptare, dacă Directiva se va adopta și se va stabili termenul de implementare, atunci coeziunea dintre mecanismele juridice procedurale penale și administrative ale statelor membre ale Uniunii, vor fi compatibile, reducând semnificativ conflictul juridic dintre instituțiile nuanțate de anumite caracteristici juridice.

Este de reținut faptul că prezenta formă a propunerii de adoptare a Directivei, este în faza incipientă și poate să sufere modificări în urma negocierilor și diferitelor discuții purtate cu Comisia Europeană.

  • Care este efectul?

Efectul major constă în faptul că prin posibila adoptarea a Directivei privind definirea infracțiunilor și a sancțiunlor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii Europene, sunt definite o serie de aplicări ale Directivei.

Un exemplu concret este prevăzut chiar la Art. 2 din propunerea de adoptare, care stabilește următoarele: 

Articolul 2
Domeniu de aplicare și definiții

(1) Prezenta directivă se aplică încălcărilor măsurilor restrictive ale Uniunii. Aceste măsuri restrictive ale Uniunii vizează:

(a) măsuri privind înghețarea fondurilor și a resurselor economice;

(b) interdicții de punere la dispoziție a fondurilor și a resurselor economice;

(c) interdicții de intrare sau de tranzit pe teritoriul unui stat membru;

(d) măsuri economice și financiare sectoriale;

(e) și embargouri asupra armelor. ….

În continuare, alin. (2) din prezentul articol mai prevede și lămurește definiții precum: 

„măsuri restrictive ale Uniunii” sunt măsuri restrictive adoptate de Uniune în temeiul articolului 29 din TUE sau al articolului 215 din TFUE;

„persoană, entitate sau organism desemnat” înseamnă persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care fac obiectul măsurilor restrictive ale Uniunii constând în înghețarea fondurilor și a resurselor economice și în interdicția de a pune la dispoziție fonduri și resurse economice;

„fonduri” înseamnă: (i) numerar, cecuri, creanțe în numerar, cambii, ordine de plată și alte instrumente de plată; (ii) depozite la instituții financiare sau la alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță; (iii) titluri de valoare și instrumente de datorie, inclusiv titluri și acțiuni, certificate reprezentând titluri de valoare, obligațiuni, bilete la ordin, warante, obligațiuni negarantate și contracte derivate, tranzacționate în mod public și privat; (iv) dobânzi, dividende sau alte venituri din active ori profitul provenit din active sau generat de acestea; (v) credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare; (vi) acreditive, conosamente, contracte de vânzare; (vii) documente care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau din resurse financiare; (viii) criptoactive;

Legal Update:

Avocat online

Consultanta juridica online, rapid, eficient și sigur. Economisirea timpului și a capitalului reprezinta un aspect important in rezolvarea cauzelor urgente. De asemenea oferim si pachete de servicii online pentru persoanele care nu doresc programarea unei intalniri online.

Avocat Reghin

Avocat Reghin cu peste 30 de ani de experienta in domeniul juridic. Sediul principal al Cabinetului se afla in Reghin, iar tot in Reghin exista si un birou secundar.

Avocat Mures

Cu peste 30 de ani de experienta ca avocat in Mures, am avut și sustinut numeroase litigii in fata  instantelor din Targu Mures si nu numai.

Avocat divort

Solutionarea diferendelor familiale este principalul aspect pe care ne concentram. De asemenea, incurajam medierea si solutionarea oportuna, echitabila a fiecarui divort pe care il gestionam.

Avocat penal

Expertiza noastra in domeniul dreptului penal este larga, datorita celor 30 de ani de experienta in domeniul juridic. Infractiunile contra persoanei si infractiunile in domeniul afacerilor reprezinta un principal obiect de activitate al Cabinetului.

Avocat mosteniri

Reprezentam clientii si mediem orice dezebatere succesorala, diferende, ce survin sau ar putea surveni datorita modalitatii de impartire a mostenirii.

Avocat accident rutier

Avem un portofoliu larg de dosare castigate impotriva societatilor de asigurari care nu onoreaza obligatiile contractuale care sunt cuprinse in contractele de asigurare RCA. 

Avocat pensii

Prin solutionarea favorabila numeroaselor dosare in fata instantelor de contencios administrativ, avem expertiza in gestionarea si solutionarea cauzelor privind acordarea dreptului de pensie.

Avocat succesiuni

Stabilim si mediem orice impartire a mostenirii. Reprezentam in contencios clientii care au litigii privind dezbaterea succesorala in fata instantelor de judecata.

Avocat imobiliare

Intermediem si reprezentam cu succes clientii in tranzactiile imobiliare. Avand experienta in domeniul transferurilor si schimburilor bunurilor imobile, calauzim cu succes orice tranzactie imobiliara pe care o gestionam.

Avocat contracte de munca

Cu o experienta bogata in solutionarea diferendelor de dreptul muncii, am obtinut hotarari juste si echitabile persoanelor neindreptatite la locul de munca pe de o parte, si am aparat cu succes diferitele societati care au fost supuse unor masuri administrative nelegale, pe de alta parte.

Avocat contraventii

Identificam cu succes si reusim sa obtinem cele mai favorabile hotarari in privinta sanctiunilor contraventionale. De la contraventii rutiere pana la contraventii fiscale, de nenumarate ori am obtinut o hotarare judiciara favorabila clientului nostru.

© 2024 Cabinet Individual de avocatură Sabău Sorin

Utilizăm module cookie pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a ne analiza traficul. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de social media, publicitate și analiză. View more
Cookies settings
Acceptă
Refuză
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Attorneys at law  
  • (+40) 0766 291 167
  • (+40) 0767 111 847
  • (+40) 0365 434 196
  • office@cabinetavocatsabausorin.online

Politica de Confidențialitate

Data ultimei actualizări: 09.11.2023 1. Introducere Această Politică de Confidențialitate explică modul în care colectăm, utilizăm și protejăm informațiile dvs. personale în conformitate cu Regulamentul (UE) 679/2016 (cunoscut și sub numele de Regulamentul General privind Protecția Datelor sau GDPR). 2. Informații colectate a. Colectăm informații personale pe care ni le furnizați în mod voluntar, cum ar fi numele, adresa de e-mail, numărul de telefon sau orice alt detaliu de contact atunci când vă abonați la publicațiile noastre sau completați formulare de contact. b. Colectăm, de asemenea, informații automat, inclusiv adresele IP, tipul de browser, sistemul de operare și paginile pe care le vizitați, cu ajutorul cookie-urilor și tehnologiilor similare. 3. Scopul utilizării informațiilor a. Informațiile personale pe care le colectăm sunt utilizate pentru a vă furniza servicii, a vă notifica cu privire la actualizările site-ului nostru, pentru a răspunde la întrebările și solicitările dvs., precum și pentru a îmbunătăți experiența dvs. pe site. b. Datele colectate automat sunt utilizate în scopuri analitice, pentru a evalua modul în care utilizatorii interacționează cu site-ul nostru și pentru a îmbunătăți conținutul și funcționalitatea acestuia. 4. Stocarea și protecția datelor a. Informațiile dvs. personale sunt stocate pe servere securizate și sunt protejate prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a preveni accesul neautorizat, divulgarea sau utilizarea acestora. 5. Partajarea datelor a. Nu vom partaja informațiile dvs. personale cu terțe părți fără consimțământul dvs. expres, cu excepția cazurilor în care este necesar având în vedere procedurile judiciare penale, sau atunci când ne este solicitat acest lucru în mod oficial de către o autoritate sau instituție publică. 6. Drepturile dvs. a. Conform GDPR, aveți dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate și obiecție cu privire la prelucrarea datelor dvs. personale. b. Pentru exercitarea acestor drepturi sau pentru orice întrebări sau solicitări privind protecția datelor, vă rugăm să ne contactați folosind detaliile de contact de mai jos. 7. Cookie-uri a. Utilizăm cookie-uri și tehnologii similare pentru a colecta informații despre utilizarea site-ului. Puteți gestiona preferințele privind cookie-urile în browser-ul dvs. 8. Modificări ale Politicii de Confidențialitate a. Ne rezervăm dreptul de a actualiza sau modifica această Politică de Confidențialitate. Orice modificări vor fi afișate pe această pagină, astfel încât să fiți întotdeauna la curent cu informațiile pe care le colectăm și modul în care le utilizăm. 9. Contact a. Pentru orice întrebări, solicitări sau nelămuriri cu privire la această Politică de Confidențialitate, vă rugăm să ne contactați la office@cabinetavocatsabausorin.online. Prin utilizarea acestui site, sunteți de acord cu această Politică de Confidențialitate. Vă rugăm să o citiți cu atenție și să o revizuiți periodic pentru a fi la curent cu orice modificări. Facebook-f Linkedin Instagram
  • Susenii Noi Nr. 15A, Reghin, Jud. Mureș, 545300, România
  • L-S: 08:00-18:00
 
Save settings
Cookies settings